Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei
În atenția titularilor de licențe de exploatare comercială a capacităților de producere a energiei electrice pe bază de cărbune, precum și a celor de producere a energiei electrice și termice în cogenerare
Având în vedere:
vă comunicăm faptul că ANRE urmează a finaliza în scurt timp proiectul de modificare a Metodologiei privind calculul și stabilirea contribuției bănești anuale prevăzute la art.2 alin. (31) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.33/2007 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 160/2012, astfel cum a fost introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 (Anexa nr. 1 la Ordinul ANRE nr. 18/2019), în urma căruia contribuția anuală percepută de la titularii licențelor de exploatare comercială a capacităților de producere a energiei electrice pe bază de cărbune, precum și a celor de producere a energiei electrice și termice în cogenerare, va fi diminuată începând cu data de 01.04.2019.
Prin acest act normativ se va reglementa inclusiv modalitatea de regularizare a contribuției anuale percepută de la titularii de licență menționați anterior, prin facturarea diferenței dintre valoarea contribuției calculată inițial (2% din cifra de afaceri) și valoarea contribuției calculată potrivit acestei noi reglementări.