Data: 09.11.2016
În conformitate cu prevederile Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, ANRE invită părțile interesate să contribuie la procesul de modificare și de completare a prevederilor Regulamentului pentru autorizarea operatorilor economici care desfășoară activități în domeniul gazelor naturale şi a condiţiilor – cadru de valabilitate aferente autorizațiilor, aprobat prin Ordinul ANRE nr. 98/2015, cu modificările și completările ulterioare.
Eventualele observații și propuneri pe marginea proiectului de act normativ pot fi transmise la adresa de e-mail darag@anre.ro.
Termenul de transmitere a observațiilor și propunerilor este 10 zile de la data publicarii pe site a prezentei note.
Document aprobat prin Ordinul ANRE nr.104/2016.
Telefon cu tarif normal in reteaua Orange, apelabil din toate retelele. Linie telefonica dedicata informarii consumatorilor de energie cu privire la liberarizarea pietelor de energie.
Luni – Vineri: 08:00 – 18:00
Sambata – Duminica: 10:00 – 15:00
Activitatea de control
Copierea oricăror informaţii de pe acest site, în parte sau în intregime, este interzisă fara un acord scris în acest sens. ANRE îşi rezervă dreptul de a modifica informaţiile fără o notificare în prealabil.