Data: 07.11.2019
ANRE, prin intermediul Departamentului pentru Eficiență Energetică, a sprijinit inițiativa ESCOROM privind organizarea unui seminar dedicat finantarii proiectelor de tip ESCO prin intermediul contractelor de performanță energetică (CPE), în data de 7 noiembrie 2019, ce i-a avut ca invitați pe reprezentanții Băncii Europene de Investiții (BEI), respectiv pe cei ai Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).
Seminarul continua activitatile derulate in cadrul Grupului de lucru ESCO, coordonat de ANRE din anul 2018, cat si dezbaterile evenimentelor organizate la Bucuresti în cadrul inițiativei Forumurilor pentru Investiții în Energie Durabilă pe tema finanțării eficienței energetice (unde ANRE a avut rolul de co-organizator), la care au participat si reprezentantii BEI si BERD, in scopul de a dezvolta activitatea companiilor de tip ESCO in Romania.
Prezentarile expuse in cadrul evenimentului au fost urmatoarele:
Telefon cu tarif normal in reteaua Orange, apelabil din toate retelele. Linie telefonica dedicata informarii consumatorilor de energie cu privire la liberarizarea pietelor de energie.
Luni – Vineri: 08:00 – 18:00
Sambata – Duminica: 10:00 – 15:00
Activitatea de control
Copierea oricăror informaţii de pe acest site, în parte sau în intregime, este interzisă fara un acord scris în acest sens. ANRE îşi rezervă dreptul de a modifica informaţiile fără o notificare în prealabil.