Pentru îmbunătățirea cadrului de reglementare privind activitatea de înmagazinare subterană a gazelor naturale, Comitetul de reglementare al ANRE a aprobat astazi, 13.02.2019, Metodologia de stabilire a tarifelor reglementate pentru activitatea de înmagazinare subterană a gazelor naturale.
La elaborarea Metodologiei s-a avut în vedere recunoaşterea costurilor prudente efectuate de operatorii de înmagazinare pentru desfășurarea activității, urmărindu-se, în același timp, și creșterea transparenței modului în care veniturile operatorilor se raportează la nivelul necesar al costurilor activității reglementate desfășurate.
S-au avut, de asemenea, în vedere și încurajarea investițiilor în obiectivele sistemului de înmagazinare realizate în scopul îmbunătățirii funcționării și creșterii siguranței și flexibilității în exploatare a sistemelor de înmagazinare subterană a gazelor naturale, precum și creșterea capacității de înmagazinare, prin acordarea unei rate de rentabilitate și a unor stimulente pentru investițiile noi.
Prin noua Metodologie s-a urmărit crearea unui echilibru între necesitățile și resursele necesare desfășurării activității de înmagazinare subterană a gazelor naturale în scopul eficientizării acesteia sub toate aspectele, inclusiv prin realizarea de fluxuri succesive de injecție-extracție în cadrul unui ciclu anual de înmagazinare, în actualul context european în care se pune un accent major pe măsurile de flexibilitate și securitate în furnizarea gazelor naturale.
Dintre principalele prevederi introduse de Metodologie menționăm următoarele:
Prin aplicarea prevederilor Metodologiei se asigură dezvoltarea capacităților de înmagazinare a gazelor naturale, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung, realizându-se totodată echilibrul între obiectivele operatorilor de înmagazinare și interesele utilizatorilor, beneficiari ai serviciilor de înmagazinare subterană a gazelor naturale.
Direcția comunicare, cooperare și relația cu Parlamentul
13.02.2019
Telefon cu tarif normal in reteaua Orange, apelabil din toate retelele. Linie telefonica dedicata informarii consumatorilor de energie cu privire la liberarizarea pietelor de energie.
Luni – Vineri: 08:00 – 18:00
Sambata – Duminica: 10:00 – 15:00
Activitatea de control
Copierea oricăror informaţii de pe acest site, în parte sau în intregime, este interzisă fara un acord scris în acest sens. ANRE îşi rezervă dreptul de a modifica informaţiile fără o notificare în prealabil.