Proiect de Ordin pentru modificare și completarea Ordinului președintelui ANRE nr. 15/2013 privind valorificarea cantităţilor de gaze naturale pe piaţa internă şi modalitatea de stabilire/avizare a structurilor amestecului de gaze naturale, cu modificările şi completările ulterioare

Data: 17.12.2014

Având în vedere principiile transparenţei decizionale, stabilite prin dispoziţiile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, ANRE supune procesului de consultare publică documentul intitulat „Proiect de ordin pentru modificarea şi completarea Ordinului preşedintelui ANRE nr. 15/2013 privind valorificarea cantităţilor de gaze naturale pe piaţa internă şi modalitatea de stabilire/avizare a structurilor amestecului de gaze naturale”.

Dat fiind termenul scurt pe care ANRE îl are la dispoziţie pentru elaborarea şi aprobarea proiectului de ordin pentru modificarea Ordinului preşedintelui ANRE nr. 15/2013, iniţiatorul proiectului supune consultarii publice prezentul proiect, în regim de urgenţă, nepublicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a ordinului amintit, în timp util, fiind de natură să conducă la neasigurarea, la nivelul legislaţiei secundare, a suportului reglementar pentru aplicarea Legii nr. 174/2014 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 35/2014, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 919/17.12.2014

Propunerile și observațiile vor fi transmise, în format electronic (document Word), la adresa de email drpptgn@anre.ro, și în formă scrisă, la numărul de fax 021/312.43.65, până la data de 18 decembrie 2014, ora 12:00. Propunerile și observațiile transmise ulterior termenului specificat nu vor fi luate în considerare.

 

Telefon cu tarif normal in reteaua Orange, apelabil din toate retelele. Linie telefonica dedicata informarii consumatorilor de energie cu privire la liberarizarea pietelor de energie.

Luni – Vineri: 08:00 – 18:00

Sambata – Duminica: 10:00 – 15:00

Descarca aplicatia ANRE