Constituirea stocurilor minime obligatorii de gaze naturale - acțiuni întreprinse până în prezent
Pentru asigurarea continuității în alimentarea cu gaze naturale a clienţilor finali, ANRE stabilește anual, în condiţii transparente şi nediscriminatorii, prin decizie a preşedintelui, cantităţile de gaze naturale reprezentând stocurile minime ce urmează a fi înmagazinate de fiecare furnizor, astfel încât să se asigure un nivel corespunzător al consumului intern, în condiţii de continuitate şi siguranţă.
Totodată, potrivit obligațiilor stabilite prin Legea energiei și a gazelor naturale nr.123/2012, cu modificările și completările ulterioare, SNTGN Transgaz SA, în calitate de operator al sistemului de transport al gazelor naturale, trebuie să dețină în depozitele subterane sau să asigure achiziția cantităţilor de gaze naturale necesare operării şi asigurării permanente a echilibrului fizic al sistemului de transport.
În considerarea celor de mai sus, ANRE a întreprins următoarele acțiuni:
De asemenea, în perioada cuprinsă între 10 aprilie 2019 (data emiterii primei decizii) și data de 16 octombrie 2019 (data emiterii deciziei finale), ANRE a urmărit săptămânal nivelul stocului realizat de fiecare furnizor pe baza declarațiilor acestora și stocul total realizat efectiv și a informat factorii instituționali interesați.
În urma activității de monitorizare, ANRE a constatat că stocul minim total a fost realizat efectiv încă de la sfârşitul lunii august 2019, iar la această dată furnizorii au înmagazinat cca 30.500.000 MWh (2,877 miliarde mc), cu 30% mai mult decât stocul minim total obligatoriu.
Luând în considerare și stocul realizat de SNTGN Transgaz SA, rezultă un stoc total efectiv realizat de 31.473.178 MWh ( 2,969 miliarde mc) cu 7.174.520 MWh (0,677 miliarde mc) mai mare decât valoarea obligatorie stabilită de ANRE
Având în vedere că stocul realizat reprezintă cca 96% din capacitatea de stocare existentă la nivel național, considerăm că participanții la piață au înțeles importanța respectării prevederilor legislației în vigoare și a actelor emise de ANRE pentru punerea în aplicare a acestora.
Direcția relații internaționale, comunicare, relația cu Parlamentul
31.10.2019
Telefon cu tarif normal in reteaua Orange, apelabil din toate retelele. Linie telefonica dedicata informarii consumatorilor de energie cu privire la liberarizarea pietelor de energie.
Luni – Vineri: 08:00 – 18:00
Sambata – Duminica: 10:00 – 15:00
Activitatea de control
Copierea oricăror informaţii de pe acest site, în parte sau în intregime, este interzisă fara un acord scris în acest sens. ANRE îşi rezervă dreptul de a modifica informaţiile fără o notificare în prealabil.