COMUNICAT cu privire
la investigațiile efectuate de către ANRE pe piețele angro de energie electrică și gaze naturale
În luna mai 2018, în cadrul ANRE a fost înființată o structură specializată în desfășurarea de investigații pe piețele angro de energie electrică și gaze naturale, în vederea verificării respectării regulilor de piaţă, precum şi a identificării și sancționării comportamentelor care afectează integritatea şi transparenţa pieţei angro de energie.
Până în prezent, ANRE a efectuat investigații la un număr de 33 producători și furnizori de energie electrică și gaze naturale, titulari de licență, care desfășoară activități pe piața angro de energie, după cum urmează:
Unele investigații au fost efectuate la solicitarea Agenției pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din domeniul Energiei (ACER) și au avut ca obiect verificarea modului în care participanții la piața angro de energie au respectat/respectă prevederile art. 5 din Regulamentul (UE) nr. 1227/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2011 privind integritatea și transparența pieței angro de energie (REMIT), conform căruia “Se interzice manipularea sau tentativa de manipulare a pieței pe piețele angro de energie”.
Din cei 17 participanți la piața angro de energie investigați, ANRE a sancționat contravențional 11 operatori economici cu amenzi în cuantum total de 6.600.000 lei, după cum urmează:
- pentru încălcarea prevederilor art. 5 din REMIT au fost sancționați 7 furnizori de energie, cu amenzi în cuatum total de 3.000.000 lei. O parte dintre respectivii participanţi la piaţa angro de energie electrică au fost implicaţi în tranzacţii de tip wash trade, respectiv în tranzacții considerate ,,de spălare de tip A-B-A”, iar această formă de conduită în tranzacţionare, dovedită de ANRE cu înscrisuri, constituie ,,manipulare de piaţă”. Aceste tranzacții, ce constau în schimbarea pozițiilor contractuale, sunt calificate ca manipulare de piaţă deoarece sunt de natură a oferi indicaţii false sau înşelătoare privind oferta, cererea sau preţul produsului tranzacţionat.
Începând cu data de 25.09.2020, conform ultimelor modificări și completări aduse Legii energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, sancțiunile aplicate de ANRE au fost majorate, astfel că participanții la piața angro de energie care vor manipula sau vor încerca să manipuleze piața angro de energie, vor putea fi sancționați cu amendă în cuantum de 5-10 % din cifra de afaceri anuală, fără a mai avea posibilitatea achitării a jumătate din minimul amenzii. Facem mențiunea că sumele aferente sancțiunilor aplicate de ANRE se constituite integral ca venit la bugetul de stat.
În vederea evitării acestor sancțiuni, ANRE recomandă participanților la piața angro de energie electrică și gaze naturale să dea dovadă de un comportament adecvat, în conformitate cu reglementările naționale și europene în vigoare.
București, 22.10.2020
Telefon cu tarif normal in reteaua Orange, apelabil din toate retelele. Linie telefonica dedicata informarii consumatorilor de energie cu privire la liberarizarea pietelor de energie.
Luni – Vineri: 08:00 – 18:00
Sambata – Duminica: 10:00 – 15:00
Activitatea de control
Copierea oricăror informaţii de pe acest site, în parte sau în intregime, este interzisă fara un acord scris în acest sens. ANRE îşi rezervă dreptul de a modifica informaţiile fără o notificare în prealabil.