INFORMARE DE PRESĂ
Noile reglementări ANRE referitoare la racordarea la rețelele electrice de interes public și la sistemul de distribuție a gazelor naturale vin în sprijinul viitorilor clienți finali noncasnici și a prosumatorilor
ANRE a aprobat în ședința Comitetului de reglementare din data de 10.03.2021 un pachet de acte normative privind racordarea clienților noncasnici şi a prosumatorilor la rețelele electrice de interes public, respectiv la sistemul de distribuție a gazelor naturale, care va permite accesul la energie electrică şi gaze naturale unui număr sporit de utilizatori și, în același timp, va sprijini viitorii clienți finali noncasnici ale căror locuri de consum sunt alimentate după caz, cu energie electrică sau gaze naturale, prin instalații de racordare cu lungimi până la 2500 metri.
Principalele prevederi cu privire la racordarea clienților finali noncasnici la rețelele electrice și de gaze naturale de interes public sunt:
Unitățile administrativ-teritoriale și/sau asocierile acestora, precum și asociațiile de dezvoltare intercomunitară, care solicită racordarea la sistemul de distribuție a gazelor naturale a unor obiective/sisteme noi au posibilitatea de a asigura finanțarea lucrărilor necesare prin fonduri nerambursabile.
Cererile de racordare la sistemul de distribuție depuse la operatorul de distribuție înainte de intrarea în vigoare a prevederilor noilor acte normative și pentru care nu au fost emise avize tehnice de racordare, se soluționează în conformitate cu prevederile din legislația primară.
Actele normative recent aprobate aduc beneficii și în domeniul racordării locurilor de producere a energiei electrice. Astfel, pentru lucrările de întărire rezultate ca fiind necesare pentru crearea condiţiilor tehnice necesare racordării mai multor locuri de consum şi/sau de producere (lucrări de întărire generale), prevăzute în planurile de dezvoltare ale operatorilor de rețea, cota de participare a utilizatorului la aceste costuri va fi zero. Pentru această categorie de lucrări de investiții utilizatorul nu mai are obligația de a plăti componenta de întărire a tarifului de racordare. Utilizatorul poate opta pentru achitarea integrală sau parțială a costurilor care revin operatorului de reţea pentru realizarea lucrărilor de întărire generale incluse în planul de dezvoltare al operatorului, în situația în care operatorul de reţea nu are posibilitatea realizării acestor lucrări până la data solicitată de utilizator pentru punerea sub tensiune a instalației de utilizare, cu recuperarea ulterioară de la operatorul de rețea a costurilor respective.
De asemenea, s-au prevăzut dispoziții potrivit cărora operatorul de rețea are obligația de a recalcula valoarea componentei tarifului de racordare reprezentând cota de participare a utilizatorului la finanţarea lucrărilor de întărire generale (altele decât cele prevăzute în planurile de dezvoltare ale operatorilor de rețea), în situația în care cererea de punerea sub tensiune a locului de producere intervine anterior realizării lucrărilor de întărire și ca urmare a refacerii calculelor pentru regimurile de funcţionare a rețelei electrice care certifică dacă sunt îndeplinite condiţiile tehnice pentru evacuarea puterii aprobate. Utilizatorul plătește operatorului sau încasează de la operator, după caz, diferența rezultată din recalcularea tarifului față de sumele deja plătite până la data recalculării.
În privința racordării la sistemul de distribuție a gazelor naturale, punerea în aplicare a prevederilor Regulamentului privind racordarea la sistemul de distribuție a gazelor naturale are un impact important asupra consumatorilor clienți finali noncasnici şi prin dezvoltarea programelor de alimentare cu gaze naturale a localităților și de extindere/înființare a sistemelor de distribuţie a gazelor naturale. Astfel, autoritățile administrației publice au posibilitatea să realizeze planurile de dezvoltare a sistemelor de distribuție pe termen mediu și lung prin finanțarea acestor lucrări și din fonduri nerambursabile.
Direcția relații internaționale, comunicare, relația cu Parlamentul
București, 11.03.2021
Telefon cu tarif normal in reteaua Orange, apelabil din toate retelele. Linie telefonica dedicata informarii consumatorilor de energie cu privire la liberarizarea pietelor de energie.
Luni – Vineri: 08:00 – 18:00
Sambata – Duminica: 10:00 – 15:00
Activitatea de control
Copierea oricăror informaţii de pe acest site, în parte sau în intregime, este interzisă fara un acord scris în acest sens. ANRE îşi rezervă dreptul de a modifica informaţiile fără o notificare în prealabil.